Istoricul localităţii:

 

  Satul Jibert a avut de-a lungul istoriei mai multe denumiri- Seeburg care înseamnă „cetatea de langa lac”,Sibrich, după numele unui nobil sas care a trăit în Jibert. Satele ale căror hotar era învecinat cu Jibertul erau: Muhhy, actualmente Grânari, Sarustelek, actualmente Şoarsul cât şi Stein, astăzi Dacia.
  Încă din neolitic, comuna Jibert se include în ariile culturii Criş şi culturile Tisa I - Tisa II.În perioada târzie a neoliticului, comuna Jibert apare încadrată ariei de rărpândire Cucuteni – Aiud.
  Între neolitic şi epoca bronzului Jibertul este inclus ariei Cotofani, iar prin epoca bronzului ariei de cultură materială Witenberg.
  Din epoca metalelor şi până în secolul I localitatea face parte din statul începător dac din vremea lui Burebista şi Decebal.
  După războaiele daco-romane localitatea aparţine unei părţi din Dacia-Superior. Din această perioadă datează numele comunei Sibercanais.
În timpul marilor migraţii, prin analogie cu teritoriile vecine, prin aceste locuri vor fi trecut vizigoţii (după anul 300).
  După secolul VI în aceste locuri se vor fi aşezat slavii, ceea ce justifică originea probabil slavă a numelui comunei: Jibèrc. În această perioadă a continuat să persiste populaţia daco-romană care va fi convieţuit cu slavii.
  În timpul feudalismului timpuriu populaţia băştinaşă trăia în condiţiile comunităţilor săseşti.
  După ocuparea Transilvaniei de către regatul feudal maghiar, regii arpadieni, pentru a apăra graniţele estice şi sudice ale statului de năvălirile cumanilor şi tătarilor (după marea migraţie a mongolilor din 1241), au colonizat, în scopuri militare, pe saşii vecini. Saşii au fost aşezaţi în regiunile de trecători (Sibiu, Bârsa).
  Intre anii 1141-1161 pe teritoriul comunei Jibert au fost colonizati sasii de catre regele maghiar Geza II cu scopul de a lucra pamantul. Saşii au fost colonizaţi din părţile Luxemburgului - Europa de Vest, având ca scop popularea acestor ţinuturi.
  Din anul 1289 se cunoaste legenda cu titlul de „Manastirea din Phofental“ din Jibert, conform careia aceasta manastire a fost daramata de tatari, ramanand doar capela care a rezistat pana in anul 1600.Calugarii manastirii au fost omorati si ultimul staroste s-a inecat in lacul manastirii.   
Anul 1348 este atestat a fi anul infiintarii Scolii din Jibert, care este una dintre cele mai vechi scoli din fosta regiune „Sapte Scaune“ sicare a functionat in cadrul manastirii mentionate mai sus.
  Venirea saşilor s-a facut în mai multe etape. Se pare că saşii din aceste ţinuturi au venit pe la mijlocul secolului al XII-lea (după tradiţie 1141-1161).
  La 1289 apare în documentele bisericeşti numele de Syberk.
  La 1532 numele de Seybaryck, iar în 1676 Seiberg.
  După tradiţii, pe la 1700 satul a fost numit Seeburg, ceea ce înseamnă „Cetatea de lângă lac”. Numele de cetate este pus probabil în legătură cu mănăstirea din Pfaffantal (calea popilor) care era probabil fortificată.
  In anul 1868 se incepeconstruirea unei biserici noi evanghelice in stil neogotic a carei constructie s-a terminat in anul 1883.
  Anul 1890 este considerat a fi anul de cand functioneaza o scoala pentru copiii romani.

  Satul Dacia (germ. Stein) este menţionat pentru prima oară în anul 1309, până în anul 1918 numindu-se Ştena (acesta fiind adaptarea numelui săsesc Stein - „Piatra”, aşezarea şi cetatea de aici fiind menţionate în documente sub denumirea corespunzătoare latinească Lapis), pentru ca după unirea Transilvaniei cu România să capete numele de Dacia.

  Satul Lovnic(săseşte Leblang), menţionat documentar în anul 1206. Şi aici mai stau mărturie a convieţuirii dintre saşi şi români, atât o biserică evanghelică luterană, cât şi una ortodoxă.
  De la Lovnic, urmând un drum de ţară înspre nord, se ajunge în satul Grânari(Nagymoha), locuit în majoritate de populaţie maghiară, sat menţionat pentru prima oară în anul 1289. Aici se află o biserică reformată (din sec.17, situată în cimitirul reformat) şi o biserică ortodoxă de lemn, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” (sec. 18).
  Întorcându-ne pe drumul judeţean, după alţi 5 km se ajunge în satul Văleni(sat de români şi maghiari), menţionat în anul 1231, unde se află atât o biserică reformată, cât şi o biserică ortodoxă.